Noutăți LBM

Întrevederea Președintelui LBM, Dumitru Ursu, cu Șeful Echipei Economice Germane în Moldova, Dr Ricardo Giucci

La 15 aprilie 2015, la solicitarea Echipei Economice Germane (GET) în Moldova, Președintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu, a avut o întrevedere cu Șeful Echipei, Dr Ricardo Giucci.

Subiectul discuției l-a constituit impactul acțiunilor de politică monetară întreprinse de Banca Națională a Moldovei asupra sectorului bancar și cel real. Continuare

Vladimir Munteanu: „Toată lumea pierde de pe urma felului cum este gestionată țara, a corupției, a concurenței neloiale…”, interviu acordat postului de radio ”Europa Libera”

Ultimul memorandum între FMI şi Republica Moldova a fost semnat în ianuarie 2010 şi a expirat în 2013. Acordul prevedea alocarea a 567 milioane de dolari, dintre care au fost transferate 490 milioane. Fondul nu a alocat ultima tranşă din cauza instabilităţii politice din ţară de la începutul anului 2013, dar şi pentru că Moldova nu a îndeplinit un şir de angajamente asumate în cadrul negocierilor cu FMI. Recent ministrul Economiei, Stephane Bride, a anunţat că negocierile cu FMI au fost reluate. Analistii economici sunt de parere ca este puţin probabilă semnarea unui nou acord în condiţiile în care relaţiile dintre Republica Moldova şi FMI s-au deteriorat, iar Moldova nu ia în seamă recomandările Fondului. Un interviu pe această temă cu Vladimir Munteanu, expert la FMI, membru al Ligii Bancherilor din Moldova. Continuare

Interviu acordat de Președintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu, pentru NewsMaker

Думитру Урсу: «Сомневаюсь, что влитые в три банка миллиарды вернутся» Вчера 16:21 (interviul poate fi accesat și pe pagina newsmaker.md)

Финансовый рынок стал за последний год самым скандальным и нестабильным в Молдове. Корреспондент NM ИННА КЫВЫРЖИК поговорила с главой Лиги банкиров ДУМИТРУ УРСУ о том, можно ли вернуть в страну выведенный тремя проблемными банками $1 млрд, был ли обвал лея в феврале спланированной акцией, а также о том, какую роль во всем сыграл Нацбанк.
Continuare

Grigore Furtună: „Trebuie să stabilizăm piața valutară” , interviu acordat postului de radio ”Europa Liberă”

Despre fluctuațiile leului Valentina Ursu a discutat cu economistul Grigore Furtună, membru al Ligii Bancherilor din Moldova.

Europa Liberă: Dacă e să ținem cont de declarația pe care o făcea premierul Chiril Gaburici, spunând că instabilitatea de pe piața valutară a fost creată de agitație și speculații, se redresează situația în vreun fel pe piața valutară?

Grigore Furtună: „Din ceea ce se vede, din ceea ce observăm din viața unui cetățean obișnuit, în casele de schimb valutar, nu sunt schimbări. Adică nu vedem schimbări despre care se poate spune că a apărut o cale stabilă, o direcție unică, fără șerpuiri. Situația rămâne neclară pentru oameni, fie mediul de afaceri, fie persoane particulare. Oamenii sunt dezorientați, ei nu au încredere.” Continuare