Participarea Președintelui LBM la ședința Consiliului de Observatori al FDD Moldova

La 16 februarie 2021 Președintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu, a participat la ședința Consiliului de Observatori al Fondului Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD  Moldova), la care face parte în calitate de membru.

În cadrul ședinței, dna Valentina Badrajan, Directorul executiv al FDD Moldova a prezentat raportul privind activitățile Fondului implementate în anul 2020. De asemenea, Consiliul de Observatori a aprobat Planul de activitate și bugetul Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova pentru anii 2021-2022.

Consiliul a aprobat, de asemenea, Planul de acțiuni actualizat privind prevenirea, identificarea și eliminarea riscurilor de fraudă și corupție în activitățile FDD Moldova. Planul de acțiuni a fost elaborat în contextul Politicilor FDD Moldova de prevenire și combatere a riscurilor de fraudă și corupție similare Politicilor din cadrul Corporației Provocările Mileniului (CPM), de care FDD Moldova este obligat să se conducă prin prisma obligațiilor asumate de către Republica Moldova pentru perioada post-Compact.

Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova) este o instituție publică, entitate succesoare a Fondului Provocările Mileniului, creată de Guvernul Republicii Moldova cu scopul de a asigura durabilitatea investițiilor acordate conform Acordului Compact dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, implementat cu succes în perioada anilor 2010-2015. Consiliul de observatori reprezintă organul colegial superior al FDD Moldova. Componența Consiliului de observatori este stabilită de către Guvern. Numărul membrilor cu drept de vot este de 7 persoane, din componența cărora fac parte 4 reprezentanți ai Guvernului și 3 membri neguvernamentali (reprezentanți ai societății civile și sectorului privat).