Mesajul de felicitare adresat de Consiliul de administrare al Ligii Bancherilor din Moldova cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Lucrătorului Bancar

Mesajul de felicitare adresat de Consiliul de administrare al Ligii Bancherilor din Moldova cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Lucrătorului Bancar

Stimaţi lucrători și veterani ai sistemului bancar,

Cu ocazia sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului bancar” avem onoarea a Vă adresa, în numele Asociații Obștești Liga Bancherilor din Moldova, cele mai  sincere felicitări şi urări de bine.

Este cunoscut faptul, că sistemul bancar din Republica Moldova de la înființarea sa a fost și continue să fie unul din pilonii de bază ai scenei economice moldovenești, contribuind eficient la realizarea transformărilor şi modernizărilor structurale, la implementarea reformelor economice și strategiilor naționale de dezvoltare.

Putem constata că și astăzi, la fel ca și acum două decenii în urmă, sectorul bancar din Republica Moldova reprezintă soluția sigură pentru susținerea unei creșteri economice durabile atât din perspectiva resurselor financiare oferite, cât și din perspectiva promovării serviciilor și produselor bancare moderne, alinierii la cele mai bune practici internaționale, sporirii competitivității, întemeierii parteneriatelor de lungă durată, stimulării educației și culturii bancare în rândul populației.

A fi un lucrător din domeniul bancar cred că este o onoare și sunt convins că meseria pe care ați îmbrățișat-o a fost și este pentru Dvs o încercare permanentă a competențelor și profesionalismului, a onestității și responsabilității,  a abilităților manageriale și spiritului de echipă.  Anume acestei echipe, reprezentând atât colegi de maturitate bancară, ce aduc cu sine înțelepciune și experiență, precum și generația tânără ce se impune cu noi idei și inovații,  i se datorează  realizările constante și remarcabile ale industriei bancare din țară.

Cu acest prilej, Vă urăm noi succese și realizări profesionale, multă sănătate, fericire și prosperitate.

Consiliul de Administrare al Asociației Obștești Liga Bancherilor din Moldova