Acordul FATCA

În contextul Acordului de colaborare dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Liga Bancherilor din Moldova, Liga Bancherilor din Moldova Vă aduce la cunoștință următoarele.

La data de 30 iunie 2014, Republica Moldova a fost inclusă în lista statelor ce sunt considerate de către Statele Unite ale Americii drept state ce au în vigoare prevederile Acordului FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act). Respectiv, în vederea asigurării conformității Republicii Moldova la prevederile FATCA, aceasta era obligată să semneze Acordul FATCA în termen de până la 31 decembrie 2014.

Totodată, prin Hotărârea nr. 511 din 02.07.2014, Guvernul Republicii Moldova a aprobat negocierea și semnarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligațiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA).

În acest context, Ministerul Finanțelor comunică, cu titlu de informare, că la data de 26 noiembrie 2014, a fost semnat Acordul cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligațiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA).