Comunicat de presă

Fiind preocupată de consolidarea sectorului bancar din Republica Moldova prin promovarea celor mai bune practici și standarde internaționale în domeniu, inclusiv în relațiile acestuia cu principalii stakeholderi (mediul de afaceri, instituțiile de stat, populația, investitorii), din momentul înființării sale Liga Bancherilor din Moldova a abordat permanent problemele cu care se confruntă comunitatea bancară, precum și noile oportunități de susținere și dezvoltare a sectorului.

În scopul realizării acestui obiectiv și în conformitate cu atribuțiile sale statutare, Liga Bancherilor din Moldova prezintă periodic opiniile sale cu referință la politicile economice promovate în stat, menține un dialog permanent cu autoritățile locale și partenerii externi de dezvoltare ai Republicii Moldova, acordă suport informațional în cadrul publicațiilor sale financiare, cooperează cu asociații bancare din alte țări şi participă ca membru în cadrul asociațiilor bancare internaționale. Implementarea celor mai bune practici în domeniul trainingului profesional pentru sectorul bancar, reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a activității Ligii Bancherilor din Moldova.

Evoluțiile anterioare și tendințele recente din sectorul bancar din Republica Moldova au atestat necesitatea implementării la nivel de sector a celor mai bune practici pentru asigurarea unei guvernanțe interne eficiente, precum și necesitatea elaborării și implementării unor procese de management al riscurilor, de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și a lichidității, a unor mecanisme corespunzătoare de control intern. Aceste, dar și alte argumente, au determinat elaborarea de către Banca Națională a Moldovei a ”Strategiei privind implementarea în sectorul bancar din Republica Moldova a standardelor Basel III[1] prin prisma cadrului legislativ european” (aprobată la 7 aprilie 2016), strategia având ca scop modernizarea legislației bancare naționale.

Trebuie de menționat, că procesul de modernizare a standardelor de reglementare și supraveghere în sistemul bancar din Republica Moldova a fost realizat cu suportul UE în cadrul proiectului Twinning „Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor Uniunii Europene”, lansat la 30 iunie 2015 și implementat timp de doi ani de către Banca Națională a Moldovei, împreună cu consorțiul format din Banca Națională a României și De Nederlandsche Bank. Principalele realizări ale acestui proiect au fost elaborarea proiectului unei noi legi bancare – Legea privind activitatea băncilor și a 20 de proiecte de reglementari secundare care asigură transpunerea prevederilor cadrului normativ european cu privire la bănci. Noua lege privind activitatea băncilor, care a fost votată în lectură finală în Parlament la 6 octombrie curent, prevede îmbunătățirea  cadrului de guvernanță corporativă în bănci și obligativitatea acestora de a avea un capital adecvat în raport cu riscurile la care se expun. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, băncile având la dispoziție o perioadă de trei ani, până în anul 2020, pentru a se conforma pe deplin noilor reguli.

Un element cheie pentru implementarea cu succes a noului cadru de reglementare îl reprezintă instruirea și pregătirea resursei umane din bănci în domeniul politicilor de management al riscurilor, de disciplină de piață, de evaluare a adecvării capitalului, în conformitate cu cerințele Basel III.

În contextul celor menționate și al experienței acumulate pe parcursul activității sale în domeniul educației financiare și perfecționării profesionale continuă a angajaților din sectorul bancar, Liga Bancherilor din Moldova și-a propus să contribuie activ la procesul de implementare a noilor cerințe Basel III în sectorul bancar din Republica Moldova, prin oferirea instituțiilor bancare din țară a unui program complex de training la subiectul Basel III.

Având în vedere faptul, că transpunerea standardelor Basel III în legislația bancară din Republica Moldova are ca bază cadrul legislativ european, Liga Bancherilor din Moldova a selectat o companie de consultanță financiar-bancară din Uniunea Europeană pentru elaborarea conținutului programelor de training și a suportului de curs, și pentru identificarea și selecția unor traineri cu experiență aprofundată în domeniu din Uniunea Europeană.

Ca urmare, în ianuarie 2017, Liga Bancherilor din Moldova în parteneriat cu compania europeană a elaborat un Program de training dedicat standardelor Basel III, care a cuprins 5 tematici principale: cadrul general al Basel III, determinarea cerințelor de adecvare a capitalului pentru riscurile reglementate în contextul Basel III, implementarea Pilonului II al Basel III, implementarea cadrului IFRS 9, managementul lichidității prin prisma cerințelor Basel III. În total, în perioada februarie-octombrie 2017 au fost organizate 9 seminare la care au participat circa 160 angajați din instituțiile bancare din Republica Moldova.

Primul modul, ”Cadrul general al Basel III” a avut drept obiectiv familiarizarea participanților cu principalele aspecte ale standardelor Basel III, precum: elementele specifice ale Basel III, standardele de lichiditate LCR si NSFR, intercorelarea riscului de lichiditate cu alte riscuri, noile standarde conservatoare de adecvare a capitalului, efectul de pârghie (leverage ratio) și impactul acestuia asupra activității de creditare, amortizoarele de capital și tipologia acestora în funcție de riscurile țintite, rolul politicilor şi instrumentelor macroprudențiale, noile standarde privind riscul de credit al contrapartidei. De asemenea, în cadrul modulului au fost examinate și discutate principalele provocări și riscuri pentru sectorul bancar din Republica Moldova în contextul implementării standardelor Basel III, principalele aspecte în elaborarea de către bănci a strategiilor interne de trecere la standardele Basel III: elaborarea unor structuri eficiente de guvernanță corporativă și implicit modificarea cadrului organizațional, evaluarea posturilor din bilanțul bancar în vederea calculării noului indicator de lichiditate în acord cu metodologia europeană, derularea unor studii de impact privind impactul amortizoarelor asupra cerințelor de capital.

Prevederile Basel III constituie perfecționarea abordării bazate pe risc a prevederilor Basel II. Accentul principal este de a spori capacitatea capitalului de absorbție a pierderilor în relație cu riscul din modelele de afacere ale băncilor. Astfel, potrivit noilor reglementări Basel III, componența capitalului a fost îmbunătățită prin creșterea capacității capitalului de absorbție a pierderilor. În acest context, cel de-al doilea modul al Programului, ”Determinarea cerințelor de adecvare a capitalului pentru riscurile reglementate în contextul Basel III”, a vizat aprofundarea metodologiilor de determinare a cerințelor de capital conform abordărilor standardizate şi a celor interne. Partea practică a seminarului a cuprins o serie de aplicații și studii de caz destinate relevării infrastructurii tehnice de determinare a cerințelor de solvabilitate pentru riscurile reglementate.

Modulul 3, ”Implementarea Pilonului II al Basel III”, a prezentat o viziune tehnică asupra procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, cu accent pe elementele de detaliu, care asigură conformarea cu reglementările Basel III și ghidurile EBA[2]. În același timp, programul a avut drept scop prezentarea aspectelor fundamentale aferente unui proces ICAAP eficient, care asigură soliditate financiară la nivelul organizației în contextul unui mediu macro-financiar marcat de volatilitate, participanții obținând cunoștințe pentru determinarea capitalului economic necesar acoperirii tuturor riscurilor semnificative la care banca este expusă în baza unei evaluări ulterioare. În cadrul seminarului participanții au efectuat o serie de aplicații tehnice și studii de caz generate de practica existentă la nivelul sistemului bancar.

Deși, IFRS 9 este un standard de contabilitate, acesta are un impact semnificativ asupra managementului riscului și a modelului de afacere al băncii. De aceea, pentru ca acest standard să fie implementat în mod corespunzător, este necesară înțelegerea cerințelor și a potențialului impact. Acesta a fost obiectivul principal al modului 4, ”Implementarea cadrului IFRS 9”, care a oferit o imagine de ansamblu asupra cerințelor IFRS 9, a modificărilor aduse față de standardul existent IAS 39 și a aspectelor și dificultăților de implementare. În cadrul seminarului au fost prezentate mai multe studii de caz, inclusiv la subiectele determinarea fluxurilor de numerar pe baza contractuală, determinarea pierderii așteptate, procesul de provizionare.

Ultimul modul din Programul de training, modulul 5 ”Managementul lichidității in contextul Basel III”, a reprezentat un curs aplicativ și a vizat cadrul de evaluare și administrare a riscului de lichiditate prin prisma indicatorilor reglementați – LCR și NSFR. În cadrul seminarului a fost examinat și discutat impactul practic exercitat de acești indicatori asupra cadrului general de administrare a riscului și asupra strategiei de business.

Avem convingerea, că cunoștințe acumulate de către participanți în cadrul sesiunilor de training vor fi de real folos în activitatea de implementare în cadrul băncilor din Republica Moldova a noilor standarde Basel III. De asemenea, ținând cont de importanța perfecționării profesionale continue a angajaților din bănci, Liga Bancherilor din Moldova a inițiat consultări aprofundate cu partenerii săi externi de training bancar și instituțiile financiare în vederea stabilirii unor noi priorități ale programului de instruire bancară pentru anul 2018. Totodată, reiterăm disponibilitatea Ligii Bancherilor din Moldova pentru colaborarea cu autoritățile de reglementare a pieței financiare (bancare și nebancare) și alte instituții de profil din țară și de peste hotare la acest capitol.

[1] Acordul de capital Basel III reprezintă un cadru de reglementare recunoscut la nivel internațional și aplicat în majoritatea statelor lumii, și a fost elaborat și publicat de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară în anul 2010, ca răspuns la deficiențele acordului Basel II atestate de criza financiară globală din 2008, și are ca scop principal sporirea capacității capitalului de a acoperi pierderile înregistrate din activitatea băncilor.

[2] EBA (din l. engl. European Banking Authority)  – Autoritatea bancară europeană – este o autoritate independentă a UE care are ca obiectiv asigurarea unui nivel eficient şi consecvent de reglementare şi supraveghere prudențială în întregul sector bancar din UE. Obiectivele sale generale sunt menținerea stabilității financiare în UE şi asigurarea integrității, eficienței şi bunei funcționări a sectorului bancar.

Ghidurile EBA, precum și standardele tehnice obligatorii EBA, creează cadrul de reglementare unic european în sectorul bancar, care are ca obiectiv furnizarea unui set unic de norme prudențiale armonizate pentru instituțiile financiare de pe întreg teritoriul UE, contribuind la crearea unor condiții de concurență echitabile şi oferind un nivel ridicat de protecție deponenților, investitorilor şi consumatorilor.