Adunarea generală ordinară a LBM

La 13 aprilie 2018 a avut loc ședința Adunării generale ordinare a asociaților Ligii Bancherilor din Moldova. Participanții la adunarea generală a LBM au pus în discuție subiectele incluse în agendă: raportul de activitate și darea de seamă financiară a LBM pentru anul 2017, raportul Consiliului de Administrare, raportul Comisiei de cenzori, alegerea noilor organe de conducere ale Asociației și programul de activitate pentru anul 2018.

Toate chestiunile incluse în ordinea de zi au fost examinate și aprobate în unanimitate de către membrii prezenți.

Adunarea generală a aprobat organele de conducere pentru un nou termen de activitate. Dl Dumitru Ursu a fost reales în funcția de Președinte al LBM pentru un termen de 5 ani.