Participarea Președintelui LBM Dumitru Ursu la ședința anuală a Consiliului CCI

Pe 22 noiembrie 2013, la Chişinău, a avut loc şedinţa anuală a Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei. În cadrul acesteia a fost prezentat raportul activităţii Biroului Executiv al CCI pentru perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013 şi au fost trasate direcţiile prioritare de activitate pentru următorul an, reieşind din necesităţile şi problemele cu care se confruntă agenţii economici.

Preşedintele CCI, Gheorghe Cucu, a făcut o trecere în revistă a măsurilor întreprinse de Biroul Executiv al CCI în perioada de referinţă, în vederea realizării obiectivelor trasate pentru anul curent: aprofundarea dialogului public-privat, sporirea competitivității mărfurilor autohtone, promovarea exporturilor, atragerea investițiilor, îmbunătățirea mediului de afaceri, pregătirea forței de muncă. „ Membrii Biroului Executiv s-au întrunit în mod sistematic, inclusiv la filiale, au avut o atitudine proactivă, identificând şi propunând operativ soluţii optime pentru depăşirea dificultăţilor şi adaptarea la realităţile economice de pe plan naţional şi internaţional.
În câteva zile, la Vilnius, se preconizează să aibă loc un eveniment foarte important pentru perspectiva dezvoltării Republicii Moldova – parafarea Acordului de Asociere şi a celui de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu Uniunea Europeană. Realizarea prevederilor acestor documente presupune implicarea activă atât din partea structurilor de stat, cât şi a sectorului privat şi a întregii societăţi. În limitele competenţei sale, CCI a participat activ la informarea întreprinzătorilor referitor la perspectivele şi provocările ce pot apărea ca rezultat al semnării Acordurilor respective. Pentru anul viitor CCI îşi va trasa planul de acţiuni ţinând cont de solicitările membrilor CCI şi agenţilor economici autohtoni, precum şi de noul context economic ce va fi creat”, a spus Gheorghe Cucu
Prezent la şedinţă, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a menţionat că CCI este unul dintre principalii parteneri ai Ministerului Economiei, împreună cu care au fost întreprinse mai multe acţiuni destinate mediului de afaceri. „CCI a reuşit să îşi îndeplinească misiunea, inclusiv cea de expertiză, fiind principalul instrument prin intermediul căruia oamenii de afaceri îşi exprimă opinia, îşi expun problemele, propun soluţii.
Anul care vine este foarte important, deoarece la finele acestuia va fi semnat Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu Uniunea Europeană, iar din ianuarie 2015 realităţile economice se vor schimba complet. În context, împreună cu CCI trebuie să le oferim întreprinzătorilor suportul necesar, pentru că avantajele Acordului sunt de termen lung, însă riscurile sunt imediate. Trebuie să inducem în societate cultul competitivităţii, calităţi, concurenţei oneste, corectitudinii în raport cu cetăţenii”, a precizat sursa citată.
Membrii Consiliului CCI au mai discutat despre probleme ce ţin de susținerea şi consolidarea IMM, pregătirea forţei de muncă, extinderea pieţelor de desfacere.
De asemenea, a fost aprobat bugetul CCI pentru anul 2014. Taxa de înscriere şi cotizaţia de membru al CCI a RM pe anul viitor au rămas aceleaşi.
Consiliul CCI a Moldovei este format din 75 de membri – reprezentanți ai mediului de afaceri din diferite regiuni ale țării și din diverse ramuri ale economiei.

In cadrul şedinţei,a luat cuvîntul si Preşedintele Ligii Bancherilor din Moldova Dl Dumitru Ursu, membru al Consiliului C C I.